Natură. Descoperire. Cultivarea darurilor înnăscute

“Cel mai de preț dar pe care îl poți oferi unui copil este șansa de a fi el însuși.”
Autor necunoscut
Viziunea proiectului Școala Naturii este de a crea un spațiu în care fiecare copil să se poată dezvolta armonios, într-o strânsă legătură cu lumea naturală din care face parte și, în același timp, conectat cu natura sa interioară.
Ne propunem să realizăm această viziune prin următoarele obiective:
Conectarea copiilor cu natura prin activități menite să cultive această legătură înnăscută pe care fiecare dintre noi o avem cu lumea vie din jurul nostru.
Cultivarea capacităților interioare ale copiilor, acele daruri, calități și competențe înnăscute pe care fiecare dintre copii le dețin și care așteaptă în interiorul lor să fie scoase la iveală. Acestea le numim Natură Interioară.
Spiritul de aventură și curiozitatea copiilor va fi motorul dezvoltării acestora. Activitățile, invitațiile și procesele de învățare sunt create astfel încât să fie în rezonanță cu dorința și impulsul natural al oricărui copil de a descoperi, de a explora și de a privi plin de curiozitate lumea din jur.
Activitățile plănuite cu scopul de a îndeplini obiectivele de mai sus sunt următoarele:
– Descoperire și dialog cu natura și ființele vii din dumbravă
– Activități de teambuilding și consolidare a grupului
– Discuții de grup și împărtășire a experiențelor cu alții
– Metode de journaling și scriere creativă
– Arta Consiliului
– Activități de muzică, mișcare, dans și ritm
– Activități practice precum: gătitul, culesul fructelor, compostare, aprinderea și îngrijirea focului, crearea de adăposturi
– Jocurile copilăriei ca: rațele și vânătorii, vânătoare cu cornete, leapșa, țara-țara-vrem ostași
– Activități de expresie creativă prin metode artistice precum colaj, pasteluri, pictură și desen, origami
– Joc liber nestructurat
– Descoperire de sine prin povești, mituri și fabule
Rezultatele așteptate în urma celor 6 săptămâni de activități sunt:
Până la sfârșitul celor 12 întâlniri cei 14 copii:
– Vor fi dezvoltat un simț al apartenenței la lumea naturală din jurul lor
– Vor avea o capacitate de conectare crescută atât cu lumea din jur, cât și cu ei înșiși
– Își vor cultiva simțurile și imaginația
– Își vor dezvolta latura emoțională și gândirea sistemică
– Vor deprinde abilități practice precum prepararea mâncării, aprinderea focului, crearea unui adăpost în natură, compostarea etc.
– Vor descoperi jocuri și activități individuale și relaționale cu ceilalți, care sunt libere de tehnologie
– Vor avea o capacitate crescută de colaborare cu alți copii
– Își vor fi dezvoltat competența de a petrece timp singuri, de a face activități individuale și de a fi în solitudine fără tehnologie
CINE
Asociația Om și Copac din Siret.
Viziunea noastră este o lume în care fiecare om își menține și hrănește bunăstarea fiind profund conectat la: el însuși, comunitatea umană din care face parte și ecosistemul local și regional.
Lucrăm în acest sens prin:
– Crearea de spații comune de sprijin reciproc, împărtășire de experiență, practici și abilități de învățare
– Facilitarea oportunităților de învățare pentru copii, tineri și adulți
– Încurajarea cultivării resurselor individuale pentru creștere și reziliență
– Facilitarea spațiilor comunitare în care să poată avea loc schimburi intergeneraționale între copii, tineri, adulți și vârstnici
– Aducerea oamenilor în contact cu natura și susținerea unei conexiuni
– Utilizarea unei abordări holistice a sănătății mintale a persoanei printr-o varietate de metode, de la activitate fizică și muncă corporală la arte cum ar fi arta povestirii, pictură, dans, scriere expresivă, muzică etc.
– Oferirea de oportunități de învățare continuă pentru lucrătorii din domeniul tineretului
Facilitator: Alexandru Giurgea
Alex își dedică timpul și energia plămădind contexte și spații de cultivare holistică în care îmbină ritmuri, imaginația profundă, arta povestirii, lucrul cu natura, psihologie profundă și educația non-formală. Prin acestea invită oamenii să își redescopere și îmbogățească resursele și puterea lor interioară și să se reconecteze cu natura.
Ca ghid de dezvoltare umană, trainer și mentor, el lucrează cu grupuri la nivel local și internațional de peste 9 ani, oferind programe, ateliere, traininguri și mentorat.
CÂND
Sâmbătă, de la 10.00 la 13.00, timp de 12 săptămâni consecutive
Locația va fi comunicată participanților înscriși.
Pentru a primi detalii despre următoarea grupă, înscrie-te în newsletterul nostru.
Dacă reprezinți un grup de copii/tineri și vrei să lucrăm împreună, scrie-ne la alex.giurgea@omsicopac.org.
PENTRU CINE
Invităm să se alăture copii între vârstele 7–14 ani. Grupul va fi format din 14 copii și un facilitator.
Contribuția financiară este între 750 și 1000 RON per copil pentru întregul program, aproximativ între 62 și 83 RON per întâlnire.
Pentru mai multe detalii despre cum ne raportăm la bani și cum poți alege contribuția pe care o poți oferi, consultă acest document:
https://docs.google.com/document/d/1jnxqx7fdWAOmNJ-u9IG15_zuucch_dKs/edit?usp=drive_link&ouid=112200147261968339716&rtpof=true&sd=true
Contact:
Giurgea Alexandru
0753348526
alex.giurgea@omsicopac.org
